Procese de modernizare pentru sistemele solare termice
„Şedinţele privind camuflarea rezervorului” sunt obişnuite în această etapă iniţială a procesului de proiectare, în special în proiectele noi de construcţie în care arhitectul sau inginerul nu a alocat spaţiu pentru un rezervor de depozitare foarte mare. Aceşti clienţi doresc să ştie de multe ori „unde vom aşeza acest rezervor solar uriaş?” Foarte rar, clienţii vor ca rezervorul să fie vizibil, dar de cele mai multe ori există foarte puţine alternative pentru amplasarea acestuia. Dvs. şi proiectantul trebuie să clarificaţi aceste aspecte în şedinţe deoarece locaţia rezervorului poate avea un efect asupra performanţei şi preţului sistemului solar termic. Oferiţi o evaluare sinceră a opţiunilor clientului cu privire la amplasarea rezervorului, dar subliniaţi faptul că, într-un fel sau altul, aceştia chiar au nevoie, în final, de acest rezervor.
Echipamentul tehnic existent
Stabilirea modului şi a locului în care sistemul solar termic va fi conectat la echipamentul tehnic existent, precum acest sistem de încălzire cu apă de uz casnic, este una dintre cele mai dificile etape de proiectare a sistemului solar termic comercial.
Locaţii modernizate
Cele mai complicate aspecte ale proiectelor de modernizare sunt schiţarea echipamentului solar termic şi integrarea acestuia în echipamentul existent. În timpul vizitei la locaţie, proiectanţii trebuie să identifice punctele de conexiune cu echipamentul existent. În plus, aceştia trebuie să reţină temperaturile la care este setat echipamentul în prezent, să verifice dacă sursa de electricitate este disponibilă pentru a alimenta pompele solare şi a crea o schiţă a camerei tehnice dimensionată conform echipamentului.
Proiectantul trebuie să fie deschis şi să caute modalităţi de a realiza un proiect reuşit. Veţi dori, în mod evident, să evitaţi lucrurile de mântuială, dar ţineţi întotdeauna cont de modalităţile de a reduce costurile de instalare. Există o cale mai simplă de a opera conductele solare de la acoperiş la camera tehnică? Există opţiuni la costuri minime pentru montare, stivuire sau alte materiale? Proiectul nu este încă bătut în cuie, iar acum este momentul pentru a definitiva planurile în vederea implementării reuşite a acestora.
Şantiere noi
Pentru noi proiecte de construcţii, proiectanţii trebuie să revizuiască atent toate schiţele proiectului, apoi să contacteze contractantul principal şi instalatorul proiectului. Aflaţi unde se încadrează sistemul solar termic în program. Într-o construcţie nouă, echipa de sisteme solare termice este consultată mai târziu, astfel încât există şansa ca proiectantul să se afle deja într-o situaţie dificilă. Sistemul solar termic este deseori pierdut din vedere într-o construcţie nouă din cauza aspectului financiar, a evitării sistemului până în ultimul moment de către contractantul principal sau echipa de proiectare sau opinia greşită de la începutul proiectului că instalatorul se poate ocupa şi de proiectarea şi instalarea sistemului solar termic.
În ultima vreme, reprezintă o practică obişnuită punerea la dispoziţia proiectanţilor sistemelor solare termice a „proiectului cu spaţiul rezervat” care include amplasarea colectorului sau chiar o schiţă a sistemului de către contractantul principal sau arhitectul proiectului. Deseori – dar nu întotdeauna – proiectele cu spaţiu rezervat au fost realizate de către persoane care nu au experienţă în domeniul tehnologiei solare termice. Proiectanţii iniţiali (deseori o societate de inginerie sau arhitectură sau alţi contractanţi de sisteme solare termice) şi-au dat silinţa în acest aspect, dar, până în momentul în care sistemele solare termice devin un lucru obişnuit, proiectanţii profesionişti de sisteme solare termice trebuie să asiste în procesul de proiectare şi să încerce să prezinte cele mai bune practici în domeniu. Proiectantul trebuie să revizuiască proiectul original, să se familiarizeze cu părţile care sunt necesare şi să identifice orice aspecte care pot fi necorespunzătoare. Justificaţi orice modificări recomandate pentru că celelalte părţi pot crede că proiectul cu spaţiul rezervat reflectă ceea ce veţi construi dvs., chiar dacă proiectul este incorect.
Proiectarea unui sistem termic solar – modernizarea sistemelor (5 din 10),